In drum spre o noua meserie

Intr-o zi va voi povesti despre mobila din lemn pe care am facut-o si despre cea pe care planuiesc sa o fac. Deocamdata am intrat pe blog numai pentru a posta pozele facute in timp ce plcam spre o noua meserie, pe care o voi practica uneori in timpul liber. M-am temut mereu sa incerc, iar acum, ca mi-am luat inima in dinti si am facut-o, nu ma mai pot opri. Imi place sa invat si sa incerc lucruri noi, imi place sa vad cum lemnul prinde viata in mainile mele si capata forma pe care eu mi-o imaginez. A fost greu la inceput, pana cand mi-am dat seama ca nu se poate intampla nimic rau cand ai schitele pregatite, cand in minte deja a prins contur piesa de mobilier, cand ai scule potrivite si multa, multa ambitie. Iata-ma pe mine (cu sacul de gunoi in mana) si pe tovarasul meu in drum spre o noua meserie...

Unde pot reclama un vecin?

Vreau sa va intreb unde pot reclama un vecin, dar mai intai sa aflati povestea. Acum doua luni ne-am trezit cu apa curgand pe peretii din baie. Am urcat la vecinul de deasupra. Se plangea ca si lui ii curge de la vecinul de deasupra. Urcam la vecinul de la etajul doi. Nici urma de apa sau de defectiuni prin baie. Trecem cu vederea si curatam peretii. La cateva zile, episodul se repeta. La alte cateva zile iar vedem peretii plini de apa. Vreme de doua luni am tot urcat la vecinul de deasupra, intreband de unde imi curge apa pe pereti. Intr-un final, vazand ca apa a ajuns pana in dreptuil instalatiei electrice din baie, am decis ca e prea mult. I-am cerut sa rezolve ca sa nu il reclam, desi habar nu aveam unde l-as fi putut reclama. Am batut iar la usa lui. Intai a incercat sa ma prosteasca pe fata, ca vezi doamne trebuie sa coboram la subsol, sa vedem daca e apa acolo. Pai ce treaba are subsolul, ca doar apa nu a invatat inca sa urce in sus pe pereti? Apoi a adus un instalator care confirma ca vecinul nu are nimic defect in baie. Asadar, se pare ca niste fantome fac pipi in peretii din baia noastra, daca vecinul nu isi asuma si nu recunoaste ca ne tot inunda.

Scrisoare de dragoste

Iubita mea,

Vreau sa iti spun ca pentru mine esti cea mai frumoasa femeie care exista pe acest pamant si ca esti asa cum soarele este pentru pamant. Atunci cand te vad zambind si fericita este ziua si caldura in sufletul meu, iar cand te vad trista vine noaptea cu frigul ei ingrozitor si nu mai am liniste. Iti multumesc ca existi, ca imi esti alaturi, ca ma sustii si ca ma suporti si vreau sa stii un singur lucru: pentru mine doar tu existi si nu mi-as ierta-o niciodata daca te-as pierde. Desi nu am intentia sa te supar reusesc foarte des si as vrea sa te rog sa ma ierti pentru ca asa sunt eu. 

Mi-e frica cand te vad suparata, mi-e frica cand te vad bosumflata, mi-e frica cand nu esti fericita, mi-e frica atunci cand nu zambesti, mi-e frica sa te pierd pentru ca odata cu tine mi-as pierde tot: inima, sufletul, lacrimile, speranta, puterea de a lupta, tot... Pentru ca toate sunt ale tale si asa vor ramane mereu si sper sa nu mi le iei niciodata, sa nu le duci cu tine prea departe de mine pentru ca atunci pentru mine nu stiu daca ar mai exista viata, caci fara tot ceea ce acum este al tau ii este greu fiecarui om. 

Unii invata din carti, altii invata din viata

Ma incearca uneori ganduri stranii si atunci revin pe blog pentru a ma descarca, pentru a incerca sa imi lamuresc in primul rand mie aspectele care ma framanta. Astazi vreau sa vorbesc despre carti. Sotia mea adora sa citeasca. Nu poate sta departe de carti nici macar o zi. Daca este singura acasa, pana si la bucatarie isi ia o carte, sa citeasca in timp ce mananca. Se spune ca se atrag contrastele, iar noi doi suntem dovada vie ca vorba aceasta este adevarata. Mie nu imi place sa citesc. Nu am aceasta obisnuinta. Ba ma ia somnul, ba imi distrage ceva atentia si uit ce am citit... Prefer sa traiesc in viata reala, sa invat din intamplari reale, sa ma raportez la ceea ce vad si simt. Ii admir pe cei carora le place sa citeasca, ii respect, insa nu ii pot imita. Pentru mine, a citi nu va fi niciodata o relaxare, o evadare din lumea reala, ci doar o corvoada. 

Cand seful e mai prost ca tine

Probabil ati trecut si voi in viata peste situatii cum a fost cea despre care voi povesti in randurile urmatoare. Ma angajasem de nevoie, pur si simplu, fara ca noul loc de munca sa ma atraga in vreun fel. Cu toate astea, imi dadeam interesul ca totul sa mearga bine si seful sa fie multumit de mine. Ma implicam in orice activitate, veneam cu idei noi si ramaneam des peste program, pentru a face lucrurile sa mearga in firma. Din pacate, aveam un sef care era mai prost decat angajatii. Nu, sa nu credeti ca sunt suparat, ca am niscaiva frustrari ascunse sau ca am regrete. Nu. Pur si simplu omul avusese bani, deschisese o firma si incerca sa o mentina pe linia de plutire, desi nu stia nimic despre acel domeniu de activitate. 

Pentru ca treaba sa fie treaba, seful era nu doar prost, ci si fudul.

Vestitorul primaverii

Unii spun ca vestitorul primaverii ar fi ghiocelul, floare ce scoate capul din zapada pentru a saluta soarele, altii spun ca martisorul ar vesti intrarea in primavara. Mie imi place sa cred ca acesti doi vestitori pot fi combinati sub forma de 2 in 1. Ce poate fi mai placut pentru o femeie, daca nu sa primeasca in ziua de 1 Martie un ghiocel, vestitorul primaverii si cel mai frumos martisor? Daca acest ghiocel, martisor imaculat, aduce cu sine si o poveste romantica, puteti fi siguri ca persoana careia il oferiti va fi incantata si va simti ca intradevar a venit primavara, cu alaiul ei de flori inmiresmate, de zambete pline de viata, de cadouri oferite din inima. Da, consider ca cel mai frumos martisor este un ghiocel, un simplu ghiocel, vestitor al primaverii.

Poveste de dragoste

Daca sunteti in cautarea unei povesti de dragoste inedite, o poveste de iubire ce a fost sau ar fi putut fi, ati ajuns in locul potrivit. O buna prietena a mea, deja cunoscuta in mediul online (scrie pe un blog de trei ani), a publicat o poveste de dragoste care pe mine m-a lasat cu gura cascata si m-a facut sa imi doresc sa citesc mai mult, tot mai mult... Pentru ca blogul ii consuma tot mai multe resurse, pentru ca isi doreste ca povestile pe care le scrie sa fie cu adevarat apreciate, va invita sa cititi o poveste de dragoste (clic pe link) ce incepe intr-un camp de margarete si se termina intr-un dormitor...

Ce se scrie pe un blog

Desi nu scriu prea des pe acest blog, intalnesc la tot pasul intrebari de genul: ce se scrie pe un blog, ce sa mai scriu pe blog, idei pentru blog etc. Imi vine sa le strig tuturor verde in fata: de ce v-ati mai facut bloguri daca nu aveati nimic de spus, nimic de povestit, nimic de explicat? Eu nu reusesc sa imi fac timp pentru a scrie pe blog, ca idei am cu duiumul si daca nu am le fabric pe loc, ca doar nu am trait degeaba pe acest pamant. Oirce intamplare banala, orice aventura, orice discutie poate deveni lejer articol pe blog, daca vrei cu adevarat. In cuvinte poti pune rapid tot ce iti trece prin cap si o poti face in asa fel incat oamenilor sa le placa ceea ce ai scris si sa te mai caute si maine pentru ceva nou. Credeti ca e greu? Eu spun ca nu-i deloc greu sa scrii pe blog si nici sa gasesti idei pentru a stii ce sa mai scrii pe blog. trebuie doar sa iti placa, sa iti doresti sa faci asta.

Taranul tot taran ramane!

Taranul tot taran ramane! Asta a fost reactia mea cu ceva timp in urma si va voi povesti imediat din ce motiv mi-am adresat aceasta "urare de bine". De sarbatori m-am intalnit cu niste prieteni veniti in vizita in tara (ei locuiesc acum intr-o tara occidentala, bine dezvoltata). Printre altele, mi-au adus cadou o chestie, ca habar nu am nici in acest moment daca poarta vreun nume si care ar putea fi acela. M-am uitat la chestie, am multumit, am pus-o pe un dulap si acolo a incremenit. Ca asa sunt eu uneori, cam taran din fire, desi m-am nascut si am crescut in oras. :)))

Aventura cu un viteaz, un destept si un modest

Din cand in cand ma apuca iar pofta de a scrie pe blog. In astfel de momente imi promit ca ma voi tine de el, ca voi posta cate ceva macar o data pe saptamana, indiferent ce alte treburi m-ar tenta in afara internetului. Uneori, cam o data pe an, chiar reusesc sa imi tin promisiunea vreme de cateva zile, dupa care iar uit, iar imi gasesc alte preocupari si las deoparte blogul. Astazi este una dintre zilele in care am de gand sa scriu, sa reactivez acest blog despre care eu credeam ca e aproape mort, iar google considera ca e destul de bun, din moment ce imi trimite in continuare vizitatori si imi acorda ceva puncte la autoritatea paginii.