Probabil ati trecut si voi in viata peste situatii cum a fost cea despre care voi povesti in randurile urmatoare. Ma angajasem de nevoie, pur si simplu, fara ca noul loc de munca sa ma atraga in vreun fel. Cu toate astea, imi dadeam interesul ca totul sa mearga bine si seful sa fie multumit de mine. Ma implicam in orice activitate, veneam cu idei noi si ramaneam des peste program, pentru a face lucrurile sa mearga in firma. Din pacate, aveam un sef care era mai prost decat angajatii. Nu, sa nu credeti ca sunt suparat, ca am niscaiva frustrari ascunse sau ca am regrete. Nu. Pur si simplu omul avusese bani, deschisese o firma si incerca sa o mentina pe linia de plutire, desi nu stia nimic despre acel domeniu de activitate.
Pentru ca treaba sa fie treaba, seful era nu doar prost, ci si fudul.
Nu accepta sfaturi, nu suporta sa aduci idei noi, nu voia sa aplece spre nimeni urechea, convins fiind ca el le stie pe toate si ca doar ideile lui sunt potrivite. Nu trecea zi sa nu i se dovedeasca faptul ca aveam dreptate si ca ar fi facut bine sa ma asculte, pentru ca mai lucrasem intr-un domeniu apropiat si stiam cu ce se mananca. Omul nu putea si nu voia sa imi dea dreptate, caci ar fi insemnat sa recunoasca faptul ca era prost de bubuia. Dupa un timp, nici eu nu am mai insistat si l-am lasat in prostia lui, considerand ca ceea ce traiam era o alta aventura a vietii mele. In acest timp mi-am cautat un alt job, unde seful sa fie mai inteligent decat angajatii si sa ia in calcul si variantele altora, atunci cand treburile nu merg bine.
Intamplarea a facut sa plec de la seful care era mai prost decat mine dupa doar o luna si nu in conditii prea civilizate. Daca tot am ajuns la cearta, am avut grija sa nu plec de acolo pana nu m-am descarcat. I-am amintit toate intamplarile in care a dovedit ca era mai prost decat angajatii si i-am spus verde in fata parerea pe care o aveam despre el. Regret ca nu i-am putut poza mutra in acea clipa... :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu