Il cunosc de cand era de-o schioapa si stiu ca intotdeauna mi s-a parut ca e putin cam ciudatel. Nu in sensul rau. Pur si simplu tipul acesta nu mergea cu turma, nu facea lucrurile asa cum le fac cei mai multi dintre oameni, nu parea sa gandeasca in tipare. Nu m-am mirat absolut deloc atunci cand am aflat ca a intrat la facultatea de arhitectura bucuresti. Mi se parea ca i se potriveste perfect. Acolo se aduna oamenii care nu pot fi incolonati usor, acolo poti vedea ce inseamna sa te porti si sa gandesti de parc ai fi singura persoana de pe pamant, de parca nu ar exista altii pe care sa ii transformi in idoli. Ati intrat vreodata in facultatea de arhitectura din Bucuresti? Cu sau fara treaba, mergeti pana acolo, asezati-va pe o banca si urmariti studentii care intra si ies din cladire. Va promit ca veti avea parte de un spectacol unic, cum nu ati mai vazut. Fiecare stundent pare sa aiba propria sa casa de moda, propria sa coafeza, propriul sufleor. Sunt oameni cu adevarat deosebiti cei care intra la facultatea de arhitectura din Bucuresti.
Probabil nu degeaba aceasta facultate este catalogata ca fiind una dintre cele mai bune facultati din tara noastra. Citeam undeva ca ar fi principala institutie universitara de stat al carei scop este formarea specialistilor in domeniul arhitecturii si urbanismului. Pentru cei care nu stiu, tin sa amintesc aici si faptul ca vorbim despre cea mai veche institutie de acest fel din tara noastra, cea care continua formele succesive de invatamant de arhitectura ce au fost initiate in anul 1892 prin Scoala de arhitectura (scoala infiintata de catre Societatea Arhitectilor Romani). Nu stiu cat de greu se intra acolo. Cred cu tarie ca e bataie mare pe locuri si ca doar cei mai buni, mai bine pregatiti si, de ce nu?, mai motivati au sanse sa devina studenti la facultatea de arhitectura din Bucuresti. Desigur, fiind vorba despre o meserie atat de grea, cu atat de multa raspundere, am convingerea ca orice alta facultate de arhitectura va scoate din tinerii care o aleg oameni adevarati, capabili sa schimbe fata lumii.
Imi aduc aminte cu drga de el, de baiatul prietenei mele. Cat de mandru a plecat el spre Bucuresti atunci cand au inceput cursurile primului an. Avea parul ciufulit, era nebarbierit si obosit. Dar cat de sus iti tinea capul si in ce fel privea spre departari, de parca acolo, undeva, la linia orizontului, isi vedea viitorul si el era tot roz. In spate purta un ghiozdan urias, iar pe umar avea semnul distinctiv al studentului la faculotatea de arhitectura: tubul care ascunde o comoara (cunoscatorii stiu bine la ce ma refer). L-am salutat bucuroasa si i-am urat sa termine repede si cu bine facultatea, sa invete cat de mult poate, caci un student informat este profesionistul de mai tarziu, cel in fata caruia nu va sufla nimeni, caci va stapani atat teoria, cat si practica. El mi-a zambit fericit si mi-a spus ca acesta este gandul cu care pleaca din casa parinteasca. A dat jos de pe umar tubul, l-a transformat pentru cateva clipe in sabie si a luptat imaginar cu niste balauri cu multe capete. In mintea mea, acei balauri erau anturajul prost ales, lenea, suficienta, lipsa unei motivatii puternice. Nu l-am mai vazut de mult. Stiu ca a terminat facultatea, ca este arhitect, ca lucreaza undeva in capitala, ceea ce le doresc tuturor studentilor din aceasta tara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu